Mai demult, cetățenii acestei țări erau mult mai necivilizați dintr-un anumit punct de vedere. Aruncau gunoaie pe stradă fără discriminare și fără părere de rău. Am avut senzația, și poate că nu e în totalitate falsă, că lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii au mai umblat prin țări străine sau ce știu eu ce au mai făcut, cert e că nu se mai aruncă gunoaie pe stradă ca acum 10 ani, să zicem. Îmi aduc aminte și acum că în Cluj multă vreme au existat niște coșuri de gunoi minuscule pe stradă, care făceau mai multă mizerie. Erau așa de mici încât, în ciuda bunelor intenții ale oamenilor, ele se umpleau până la refuz într-un timp foarte scurt și dădeau pe dinafară, făcând în jurul lor un maldăr de gunoi. Ei bine, lucrurile s-au schimbat în ultimii ani. Clujul e un oraș mult mai curat, coșurile de gunoi sunt mai mari și, sincer, demult nu am mai văzut pe cineva să arunce gunoi pe stradă. Pornind de la aceste indicii, am avut senzația că, într-adevăr, lucrurile au evoluat spectaculos și că nu mai găsești urmă de mizerie pe jos.
Aud, totuși, la radio despre campania Let’s do it, Romania!, în timpul căreia s-au strâns nu știu câți saci (ceva enorm) de gunoi. Mă întristează știrea, dar nu are impactul pe care îl are o experiență mai „close to home”.
În fiecare dimineață ies cu câinele la plimbare în parcul din apropiere. Cum el e câine și mai e și mic pe deasupra miroase tot și bagă în gură tot ce prinde. Așa am remarcat că într-un parc relativ mic, e plin de ambalaje de plastic și de tot felul de hârtiuțe. În acest context, îmi revizuiesc părerea conform căreia lucrurile s-ar fi schimbat dramatic. Dar ceea ce mi se pare cu adevărat trist e că aceste gunoaie sunt aruncate de copii, de noua generație. Asta nu poate însemna decât faptul că transmitem mai departe un comportament barbar, necivilizat unor mici oameni de la care ne așteptăm să contureze viitorul mai luminos al acestei țări.
În acest context, paradoxal mi se pare faptul că eu, plimbându-mi câinele, comit o infracțiune (sau poate contravenție, nu știu). E un semn mare care spune că accesul cu câini în parc este interzis și că se plătește o amendă de 50 de ron dacă te prinde cineva. Nu mai comentez faptul că acea pancartă e instalată în toate parcurile, limitându-mi, teroretic, accesul în orice spațiu verde pentru o plimbare cu cățelul. Paradoxal e, totuși, că eu, deși strâng mizeria câinelui cu punguța de plastic, stau sub amenințarea unei amenzi, însă copii sau părinții care poluează parcul nu pățesc nimic. Ok, ei sunt protejați de câini și de mizeria lor, dar pe mine cine mă protejează?
Gustul amar al stagnării se face simțit, din nou, în țara în care locuim, iar șansele ca generația viitoare să aducă o schimbare sunt tot mai mici, în contextul perpetuării unor comportamente inadecvate.
Ce ne facem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu