Despre rebeliune.

Ora 8 dimineața. Inutil să mai spun că discuțiile de principiu și diplomația nu prea au loc pe agenda mea la ora asta.

Ies, ca de obicei, cu câinele la plimbare. Însă astăzi am schimbat parcul. Am mers în cel de care și eu aparțin. Se trezește o doamnă fără ocupație și cu permanent să strige după mine că nu am voie să îmi plimb câinele în parc. Îi explic frumos că nu am altundeva unde. Ea îmi spune că aici se joacă copiii. O întreb care e legătura. Nevoile câinelui, aparent. Îi explic, cât pot de frumos, că eu strâng după câinele meu, așa că argumentul ei cade. Ea continuă spunând că voi primi o amendă. Îi explic că suma de 50 de Ron nu mă va afecta așa cum își imaginează. Reușesc să o enervez și ea mă amenință că îmi face poză și că face nu-știu –ce cu ea. Se ține de cuvânt. Eu stau frumos la poză și fac cu mâna. Pe lângă întrebările logice, de tipul „Ce va face cu poza”?, „Mă va scana cineva de la Poliția Comunitară și după blana câinelui îmi va identifica adresa și va veni să mă amendeze, așa cum speră vecina?”, apar și revoltele.

În țara asta totul e croit de așa natură, încât oricât de corect ai fi, ești în afara legii. Ceea ce nu înțeleg cei care stabilesc amenzi, precum și cei care țin morțiș ca ele să le fie aplicate  nelegiuților (vezi vecina) este că nimeni nu ar încălca regulile dacă ar avea condițiile să facă altfel. Sincer, chiar m-aș bucura să existe un loc special unde să îmi plimb câinele, unde el să socializeze cu alți câini, și nu cu copiii care îl smotocesc peste măsură. M-aș bucura, de altfel, și să merg cu 50 km/h în localitate, dacă aș știi că imediat ajung pe o autostradă și drumul nu mi-ar mai lua o eternitate. M-aș mai bucura și dacă ar fi suficiente locuri de parcare și nu ar trebui să parchez pe unde apuc, numai ca să iau o amendă. M-aș bucura de multe lucruri și, în general, aș fi un cetățean model, dar ceva mă împiedică.

Nu vreau să fiu rebelă și să mă iau la harță cu vecinii, dar până când țara asta, de la administrația centrală la cea locală nu îmi dă șansa să fiu corectă, ei bine, voi încălca regulile.

Nu înțeleg de ce e mult mai bine să ai un copil, decât un câine? De ce e prima chestie mai valoroasă? Eu de ce nu am loc în societatea din care fac parte, chit că sunt un plătitor de taxe?

Mi-e greu să îmi dau seama cum am putea să ajungem să fim civilizați în condițiile astea. Nu ne rămâne decât să fim niște rebeli, să plătim prețul și să sperăm la mai bine.

Eu una voi fi rebelă, nu pentru că asta aleg, ci pentru că asta pot face în condițiile date.